Plângi dar e degeaba

Plângi suflete că doar asta ţi-a mai rămasrugaciune_1

Am ajuns amândoi acum la ultimul pas…

Nu privi în urmă.. că multe n-au rămas să vezi

Doar lacrimi mici albastre,căprui şi verzi

Dincolo de porţile astea mari ai să mă crezi cândva

Că asta a fost scăparea noastră din lanţurile ruginii

Sufletul meu nu plânge eu am venit cu tine, mergi şi-nghite-n sec

Mai povestim câte o întâmplare dar n-am cum să te întrec

Tu le ţii minte pe toate.. eu doar vorbesc şi merg

Asculţi şi dai din cap şi mă aprobi într-una, uite că apare luna

Curând se va lumina şi va cădea şi bruma şi-mi tremură mâna

Când scriu aceste rânduri şi-s tare pus pe gânduri

Că vom rămâne de acum doar pierduţi printre amintiri minunate.

Răspunde odată

De ce îngere eu trebuie să beau să uit de toate?IMG_0168

De ce îngere mie nu-mi merg toate ca la carte

Viaţa mea e aceea ce filmul bate şi poveşti de odinioară

Să fumez departe,de lume şi de ce-a  mai grea povară

Să fumez pe timp de vară când se-apropie de toamnă

Mirosul să-mi inunde mintea obosită de greutăţi

Să mă întind pe frunze şi să mă uite toţi c-am existat sau că exist

E timpul … vine timpul ca să mor învins de acel dor nebun

De iubirea mea frumoasă cu ochii verzi, ce mă aşteaptă viu

Iar  îngerii să-i de-a de veste că m-am dus,acolo unde soarele cade la apus

Sunt vorbe multe încă de spus , dar ceasul sună şi nu-i deajuns

Că toate astea m-au învins,un om veşnic  ce va trăii prin gânduri

Pe rânduri stau pietruite măşti ce şi-au pierdut culoarea vie

Şi pe piatra mea stă stinsă ceara ce-a căzută arzătoare.

Ar cam trebuii îngere să stau să mă odihnesc  că  va venii un drum

Fără de întors invers sau de scăpare.

Personajul nostru

Vă gândiţi cu toţii cine ar putea scrie acest articol pentru o pagină cibernetică către un public online. Totul începe de la un om , un adolescent ce cutrieră lumea asta căutând să se facă înţeles prietre oamenii mari.IMG_0174 Acesta sunt eu , un om ce trăieşte şi face ceea ce lui îi place cel mai mult, acesta fiind să iubească şi să scrie zi de zi. Un om ce este catalogat nebun , un intrus al societăţii sau un om matur în trup de adolescent. Acest personaj pe care îl descriu a prins viaţa pe data de 01.03.1996 intr-o maternitate din Slobozia,imediat după naştere intră în sala de operaţie , prin care şi-a arătat dorinţa de a trăi. Şi a învăţat de mic ce înseamnă siguranţa de sine şi ce înseamnă să te ţii şi dinţii de un fir de speraţă ce ţi-l dă Dumnezeu. Apoi anii au trecut, băiatul a crescut şi a căpătat un nume, un nume sfânt şi-un nume cu rezonanţă prin care-şi va etala cărţile pe faţă şi nu se va ferii de nimeni şi nimic. Toţi îl strigau Laurenţiu el vroia să fie strigat Ionuţ.  Acest personaj a fost maturizat de mediul din jur, fără să fie îndrumat de părinţi îşi trăia viaţa şi privea şi analiza totul în jur, desena bicicleta pe caiet pe care şi-o dorea apoi , foile le rupea şi le arunca, nu vroiea ca lumea să îi afle slăbiciunile. A vărsat prima lacrimă de durere la vârsta de 4 ani când , vâzându-şi tatăl cum pleacă la muncă în străinătate pentru ai îndeplinii dorinţele , fără ca el să ştie ca era privit când desena bicicletele pe caiete. Un an trecut, lacrimi curgeau … aniversarea era tristă pentru el .. un glas într-un telefon .. îi dărâma cortina şi Laurenţiu actorul grăbit să crească sa afundat în tăcere, comunicarea a fugit de lângă el depresia la găsit încă de mic. Un an mai târziu la şcoală , copilul tăcut a ieşit în pauză îşi vede vărul şi lângă el un om înalt cu părul puţin alb.. ce   l-a luat în braţe, tatăl lui se întorsese acasă , a reînvăţat să zâmbească pe vremea aceea dar… nu pentru mult , a fost luat deoparte şi i-sa explicat că banii nu vin aşa pe deagaba , iar a căzut în lumea lui neîţeleasă de nimeni. Boala îi măcina sufletul dar tăcea şi îndura. Personajul de astăzi şi-a scris o parte din viaţă până la vârsta de 7 ani. Rândurile se opresc  aici pentru o perioadă. Bică Ionuţ Laurenţiu blogger dar nu în ultimul rând om.

Fosta vreme…

Mi-aduc aminte acea după amiază în care n-aveam stare deloc. Venisem din oraş nu de mult timp şi stăteam aşezat, întins pe un fotoliu din sufrageria casei. Toată dimineaţa umblasem după acte şi hârtii care mai de care mai importante, dar care păreau că nu-mi folosesc la absolut nimic. Mă plictiseam enorm.

Mă ridic de jos şi trec dintr-o camera în alta, sprijinindu-mă de diverse obiecte de mobilier de prin casă. Îmi simţeam vârful degetelor că absorbeau tot praful de pe suprafeţele netede, lipsite de aşchii şi modelate în fel şi chip de pe uşile dulapurilor şi sertarele meselor pe lângă care treceam. Ajung într-un final în fosta mea camera în care am locuit în perioada în care eram la liceu şi încercam să mă apropii de geam cu o timiditate ieşită din comun, de parcă încercam să mă apropii de o fată pe care o vedeam prima dată.

DSC_5517Mă uit în jur şi-mi părea că de-a lungul timpului s-au schimbat multe lucruri în arealul în care îmi petreceam fericit copilăria. Mă întreb de ce? Dulapurile nu mai erau la locul lor, sertarele nu mai erau pline de cd-uri şi cărţi vechi, lampa mea roşie sub lumina căreia am învăţat atâtea nopţi dispăruse şi ea. Rafturile cu reviste despre conspiraţii şi teorii ale universului au făcut loc acum revistelor despre adolescenţi şi picat nimicuri pe pereţi. De jucării nu mai spun, peste tot e ordine în cameră, colţurile nu mai au maşinuţe şi piese de lego răsfirate pe parchet. Nu-mi văd nici soldăţeii cu care mă jucam pe covorul meu cu străduţe şi oraşe pe care obişnuiam să mă tăvălesc. Cubul de plus cu care dărâmam tablouri şi cu care rupeam arcurile la pat când jucam fotbal prin case era acum doar o amintire bătrână întipărită într-o minte bolnavă a unui adolescent copilăros şi nostalgic. Era cel mai trist moment din timpul şederii mele în încăpere. Las toate astea în detrimentul unei priviri pe geam.

Ce văd? Acelaşi peisaj care-mi aduce aminte de aceleaşi şi aceleaşi străzi pe care am copilărit şi pe care le-am bătut de m-am împrietenit cu ele vreo 4 ani de zile…

Îngere răspunde

De ce îngere ,toate-s trecătoare..muritoare?fallen angel

De ce îngere,stelele-s prea sus şi cerul de neajuns?

Îngere de ce plâng cu lacrimi de sânge?

Se scurge ultima fărâmă de nisip ce-mi zace în clepsidră

Şi mă menţine viu prin această lume fără de vreun sens

Eu om ce stau şi mă gândesc la tine înger terorizat de mine

Când la orice greu …eu te strig pe nume şi-mi apari în cale

De ce îngere de-acum vei merge doar agale? Am greşit şi asta doare

Am risipit cenuşa din aripa-ţi ars de mine când am dat de greu

Şi acum mă rog la tine ca la bunul Dumnezeu că îmi e tare greu

În fiecare seară oameni fără de chip îmi răpesc liniştea deplină

Şi mă îndepărtează tot mai mult de curata lumină ce vine de sus

Nu-mi înlocuii nisipul cu cenuşa ta ce-a minunată

Eu nu mai sunt omul cel de altă dată.

Spiţe şi culori

tumblr_mt5zq8Ayjd1qakvm6o1_1280Viaţa pe două roţi, tu mergi pe bicicletă

Când pedalezi în gol, menţi lumea atentă

Când mergi pe-o roată, mai faci şi-o săritură

Şi-atunci când eşti lovită, mai dai şi de bordură

 

Dar nu te panica, hai să o luăm iar la pedală

Ridica-te pe şa fără nici o îndoială

Ba e mai mult de-atât, căci ambiţia te mână

Acum ai roţi loiale, iar tu le eşti stăpână!

 

Tu doar zici stânga dreapta, iar ele te ascultă

Singurătatea vine, tu ai de dat o luptă

Dar ai prieteni mecanici ce strâng cu un patent

Ca să-ţi regleze frânele, în caz de accident!

Winnie

ţi-aş spune tot ce simt, dar nu am baterie
de-asta îmi iau gândul şi-l aştern pe hârtie
şi-ţi spun scrisoarea asta, la poştă, într-o cutie
s-ajungă pan’ la tine, cu tot c-o jucărie…

e ursuleţul nostru, strânge-l tare tare la piept
pusculita-ursulete prea pufos să fie numai al meu secret.
caci tot ce am aflat, i-am spus lui la ureche
să-ţi şoptească pe-nserate, sufletul tău pereche

adio am plecat, aici te-am salutat
şi cu ast-am încheiat
ai grijă de ursuleţul nostru
iubeşte-l ne-ncetat.
şi-ţi spun pe înserat
că plec să beau iubito
deja m-am îmbătat…