Ploaia de sentimente

Ridică-te pe vârfuri draga meakiss-in-the-rain
Lasă-ţi părul blond uşor într-o parte
Lasă-mi buzele să-ţi descreţească fruntea
Cuprinde-mă uşor de mijloc şi nu schiţa nimic
Să lăsăm ploaia asta,să ne cureţe de păcate
Să nu îţi fie teamă, de va fi să tune
Căci în ale mele braţe, vei găsi..doar fapte bune
Din bălţi în bălţi îmi răsună pasul grăbit
Mă pierd în esenţa nopţii de argint
De alamă îmi e privirea rece ca de gheaţă
Şi pe frunze cad aride, picături perfide
Fără sentimente şi pic de regrete
Căci îşi pierd esenţa când
Nervoase se lovesc în perete

Life goes on

semaforIo! Şi-a trecut şi anu’ ăsta. A venit şi vara asta, aşteptată încă de când s-a terminat vara trecută.

A trecut şi anu’ ăsta, cu zeci şi zeci de nebunii, ieşeli, lume nouă, beţii, Bucureştiul modern, friguri îndurate, stres, nopţi nedormite, restanţe şi cursuri care păreau că nu se mai termină. Am trăit de toate, am avut emoţii, senzaţii tari, ameţeli, stări de rau, bucurii, călătorii infinite cu trenul. Am plecat, m-am reîntors acasă, am petrecut şi am plecat din nou.  Un an în care am aflat mai multe lucruri decât ştiam în anul precedent!

Un an în care am fost prostit şi m-au putin îndrumat de studenţi de ani mai mari, în care am tremurat la orele anumitor profesori, un an în care am ras la fiecare poantă facută împreună cu tovarăşii de grupă. În acelaşi an am fost fraierit de taximetriştii de la gara de Nord. Un an în care singurii bani câştigaţi pe munca mea au fost din pariuri sportive. Un an în care am învăţat 80% din staţiile de metrou cap coadă. Haha, sunt bun nu?

Cu sesiunea din vară închei şi ultimul capitol din anu’ întâi de facultate. Stresat? Bleah…zic: nu ştiu ce fac în sesiune, da’ ştiu sigur ce fac după. Nu e mare lucru, doar nu mă stresez asa mult, asta ca să rămân alive.

Şi desigur, o mică bucată din anii ce-au trecut:

Haos şi Armonie

Ca un biet felinar, eu luminez în întunericHaos si Armonie
Şi când apune soarele, doar eu răsar nevrednic
Căci noaptea mă destramă, tot noaptea mă adună
Mă pune sus în ramă ca o şoaptă nebună
Mă zbucium, mă reped, să ajung printre stele
Să facem constelaţii, să strălucesc cu ele
S-aducem liniştea în suflet şi să stârpim trufia
Căci dup-o zi ploioasă, va birui şi armonia!
Încet, încet, o să dăm oamenilor puţină minte
Vom alege valori ca să ne reprezinte
Vom folosi cuvinte, şi rime deopotrivă
Să nu lăsăm poporul să cadă în derivă!
Căci aşa m-am format, un biet felinar în parc
Lider de generaţii, luptând ca Ioana d’Arc
În cârca unui prieten,
Stringând in megafon şi fluturând  un steag
„Trăiţi în armonie”, exact ca yin&yang!
Deşi mă zbat să schimb la lume tot ce nu e drept
Din toate părţile primesc doar lovituri în piept
Pleznesc, mă sparg în mii de cioburi şi cad direct în stradă
Acum totu-i o beznă şi haosul va cuprinde
Lumea toată…

O zi de neuitat!

215386_178454472312822_1094507349_nAm trăit să îmi aud şi eu versurile recitate de un om important,care a avut încredere în mine încă din prima clipă de când a citit o poezie de a mea, aici este vorba despre domnul George Angelescu ( Anghelescu). Un om cu o voce cum nu au mai existat şi nu cred că vor mai exista. Timid încep să vorbesc să îi arăt blogul şi poeziile mele, ma întrebat vârsta şi nu prea credea că…am 17 ani. Fiind 10 dimineaţa la noi în Canada de unde este era ora 3 seara la ei. Surprins şi impresionat de ceea ce scriu , nu a vrut să se culce până când nu a înregistrat 3 din poeziile mele, l-am rugat să se ducă la culcare, dar mi-a răspuns că nu , merit asta şi de aceea stă treaz, are încredere în mine că voi ajunge cineva. Apoi cam la 10 seara la noi şi deja dimineaţa în Canada unde locuieşte de aproape jumatate de secol, mi-a spus că au apărut poeziile, le-am ascultat şi nu mai puteam de bucurie, exact cum sunt şi acuma extrem de fericit. Prin acest post îi mulţumesc domnului George Angelescu ( Anghelescu) pentru timpul şi răbdarea şi o seară de nesomn acordată mie. Şi am urcat primele mele poezi recitate pe youtube.

În cimitir – Ionuţ Laurenţiu

Între patru pereţi- Ionuţ Laurenţiu

Speranţa – Ionuţ Laurenţiu

Despre oameni care îţi fac ziua mai bună

artificii intre prieteniOamenii apar din senin, sunt imprevizibili şi câteodata te fac sa te simţi într-un anume fel. Când primeşti un mesaj pe telefon, pe facebook, un apel orice. Ei îţi pot imprima o stare pe durata unei zile care să te afecteze pozitiv sau negativ, făcându-ţi ziua mai bună, respectiv mai rea.

Sunt oamenii ăia care te salută, te întreabă pur şi simplu ce mai faci, sau îţi dau o veste bună atunci când tu te plictiseşti, eşti trist, sau pur şi simplu nu faci nimic interesant. Şi-atunci simţi că totul e bine, că „foaarte tare”, eşti cuprins de o bucurie simţită în toată fiinţa ta dar putin probabil a fi exprimată. Te bucuri tu singur în sinea ta şi totul devine roz de-atunci încolo.

Prezenţa lor este mereu bine venită, mereu îmbrăţişată. Se întamplă mai rar, dar într-adevăr, sunt cei mai buni oameni, chiar dacă fac asta uneori involuntar. Eu îi cataloghez drept oameni potriviţi în momente potrivite.

Cei mai des întalniţi sunt prietenii mei, băieţii de acasă, prietena mea, mama, tata si sora si bunicii de la Piatra si Comanesti. Foarte rar necunoscuţi sau oameni pe care abia i-am întâlnit sau îi ştiu de puţin timp.

Simt

Şi într-o carte, nu mai ştiu în caretumblr_mkm3erFcLX1r7uixoo1_400

Ţi-am văzut întâia poză dragostea mea

De atâta timp te-am căutat în zare

Şi nici acum nu te-am gasit şi simt că nu am stare

Sufletul îmi este flămând fără de tine

Lacrimile-mi sunt grele ca de plumb,

Şi-aud  din cer cum cad mii de rubine

Învăluind întreaga plajă cu fire de nisip burgund.

Mici şi luminoase raze de soare în fântânile goale

Zeci de cuvinte de ocară şi valurile astea învolburate

Toate adunate  parcă mă doboară

Fluxuind dezordonate…pe ţărmul lumii de odinioară…

Hai să mergem pe ogoare, agale draga mea

Perseverentă îţi este privirea în această seară

Şi simt cum de pe mal tu mă cuprinzi de subţioară

Strânge-mă în braţe, o dulcea mea mioară…

Că e un peisaj dezolant în acestă beznă

Din pământ nu mai răsar, acum cad pe faleză

Şi lumina zilei nu mai cunoaşte zorile

Că pe acest tărâm de zgură s-au ofilit şi florile…

Poezie scrisă în colaborare cu Hetealx

Eva

Descompus în praf de steletumblr_lp432eyZyk1qh7487o1_r4_500

De pe cer căzut-am pe asfalt

În mii şi mii de-albastre perle

Şi cineva m-a prins. M-a adunat

 

M-ai pus la loc, m-ai strâns ca pe un puzzle

Bucată cu bucată de pe jos

Şi m-a durut un pic. Şi-am plâns

Ca un copil mic şi plângăcios.

 

Tu m-ai creat, mi-ai oferit o şansă nouă

Şi-aşa eu m-am format un om mărinimos

Iubim stropii de ploaie, deşi la orizont nu plouă

Tu mă construieşti cel mai frumos…

 

Şi-acum noi doi ţinându-ne de mână

Plutim din nou pe boltele pasiunii

Şi o arteră-n partea dreaptă îmi e acum stăpână

Ce se agita din neant până în inima furtunii!