Rătăcit printre tenebrele timpului


cale ferataE un drum pe care îl parcurgi, fie pe jos, fie cu un mijloc de transport în comun, fie cu un simplu gând care poate ajunge dincolo de barierele timpului şi spaţiului absolut infinite. Un drum cu care nu suntem obişnuiţi, care constă o povara în viaţa pe care o trăim şi care ne-ar putea face să visăm mai mult, să învăţăm din greşeli, să fim mai optimişti şi totodată mai buni cu cei din jurul nostru.

E calea pe care o apuci când ştii că ceva nu e bine, atunci când trebuie sa schimbi ceva la tine, atunci când ai nevoie de ceva nou. Atunci cand vrei sa pleci si sa nu mai revii niciodata inapoi! Când vrei să evadezi de lume şi să fii tu singur într-un loc uitat, un loc izolat complet. Tu şi marea, tu şi peisajul, tu şi muntele, dar cel mai important, tu şi singurătatea! Poate nu o sa ajungi niciodată la destinaţie, poate nu e ăsta scopul. Poate lucrul cel mai important constă în esenţa călătoriei, în cunoaşterea frumosului şi atingerea perfecţiunii. Nu există eşec, nu există frică, nu exista nimic. Dacă-ţi faci griji că vei muri a doua zi, atunci nici să nu te gândesti să faci primul pas!

Drumul are ca scop găsirea liniştii tale interioare şi găsirea propriei împăcări spirituale. Tentaţii apar la orice pas. Deci orice ai face, nu te abate din calea ce o ai de urmat, căci cărarea odată formată înaintea ta va fi disipată în vânt peste ani…

Reclame

Un gând despre “Rătăcit printre tenebrele timpului

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.