Omul invizibil


omul invizibilObserv că multă lume trece pe lângă mine fără să mă bage în seamă în timp ce eu îi salut cu zâmbetul pe buze. Trist. Cei mai cei mă opresc din drum şi mă ţin la discuţie, fapt care în mod normal m-ar deranja (eu fiind pe treaba mea), dar iată că surprinzător îmi provoacă o bucurie imensă în suflet de care voi nici măcar nu aveţi idee. De aceşti, sau mai bine zis, de aceste tipuri de oameni mă ataşez cel mai repede. Chiar foarte frumos din partea lor! Revenind, aici foaia de hârtie se rupe în două bucăţi mari şi late:

-foşti prieteni buni care oriunde îi întâlnesc îi salut respectuos, dau noroc cu ei, dar nimic mai mult (căci vremurile de demult au apus, au intervenit multe schimbări, certuri şi multe alte lucruri care au topit legătura strânsă dintre noi)

-foşti colegi de grădiniţă, şcoală primară şi şcoală generala care abia după ce trec pe lângă mine îşi dau seama: „wow, ăla a fost coleg cu mine”, sau nici măcar atunci…

Le văd privirea mirată când mă uit în ochii lor mereu. Îi recunosc de departe şi îmi amintesc pe loc cine sunt. Parcă parcă m-ar şti şi ei de undeva, dar sunt confuzi, aşa că preferă să meargă mai departe şi să se prefacă că aş fi trecut pe lângă ei că orice alt cetăţean obişnuit pe care nu l-au văzut niciodată în viaţa lor. Doar că într-o zi mă vor plânge chiar şi oameni care probabil nu m-au întâlnit personal niciodată.

Reclame

2 gânduri despre “Omul invizibil

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.