Frumoasa mea adormită


Te-am spălat cu lacrimiNoi 2 in pat
Ca un bun părinte
Ţi-am atins părul cu mâinile’mi grele
Ca nişte oseminte..
Şi glasu’mi era de mierlă stingherită
Şi vocea îmi tremura în taină
Tu în braţele mele erai frumoasa adormită
Învăluită în a iubirii dulce haină
Vii tu şi îmi acoperi pieptul meu cel gol
Unde acum odihneşte capul tău domol
Rămâne în umbră o clipă a nepăsării
Ziua de ieri a fost de mult dată uitării
Şi ne gândim la viitor ca fluturii ce zboară
din floare in floare
Unui trecut alb-negru noi o să-i dăm culoare
Căci eu poet pribeag şi tu a mea mioară
Cuvântul meu ţi-e scutul ce noaptea te înconjoară!

Poezie scrisă în colaborare cu Hetealx

Anunțuri

12 gânduri despre “Frumoasa mea adormită

  1. Superb! Eu deja mă pregătesc să îți cer autografe;)). Poezia aceasta nu ar trebui sa se ,,piardă” aici ci să își aștepte cititorii pe rafturile librăriilor, pentru că acolo îi e locul. Și ar trebui ,,citită” sub un nume consacrat. Oricum, evoluția e spectaculoasă și eu nu pot decât să mă bucur și să te/vă felicit din toată inima. Multă baftă și cât mai multe ediții. O zi frumoasă!

    Apreciază

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s