Cuibul de regrete


E dimineaţă devreme
Nici măcar norii nu şi’au schimbat culoarea
Doar ceaţa ce persistă în zare
Când aştept pesimist acest răsărit
Să presară în sufletul meu un strop de nisip…

Palete de culori, coborând dintre nori
Ce se oglindesc printre lunci şi văi
Acolo unde eram odată noi doi…
Ce cuvinte de ocară când vorbesc
Despre noi, când odată…
Era un cuvânt legat de piatră..

În zadar te caut căci nu te gasesc
Ai plecat de mult, pe aceste mici poteci
Dinspre locul în care ne spuneam odata poveşti
Acum persistă locul lacrimilor reci
Şi cuiburile păsărilor ce sunt tăcute pe veci
Efemere’mi sunt vorbele, pe lângă care acuma tu treci…

Reclame

5 gânduri despre “Cuibul de regrete

  1. Şi de e dimineaţă aşteaptă Soarele…aşteaptă-l toată viaţa şi de nu îl vei vedea lasă-mă să îl aduc mai aproape de tine, să ţi-l aşez pe piele şi astfel să-l simţi. Închide ochii şi lasă roua să se aşeze pe ei; seamănă atât de mult cu sărutul ce-l port de ani şi-l ascund de disperare. Te va durea căci îţi vei simţi orbitele străpunse…dar e furia unei iubiri bătrâne ce s-a tot săturat să te aştepte. Lasă-mă să-ţi alerg mai apoi pe obrajii obosiţi de dor. Şi mie mi-e dor de tine…păstrează-mă deci pe buze împreună cu coloarea mâloasă a norilor plictisiţi. Schimbă-ţi pesimismul pe un surâs ce să-mi încălzească inima ciobită, sfârtecată. Zâmbeşte-mi şi continuă să mă aştepţi…voi veni să suflu cu putere. Să alerg praful şi să strâng în buzunare nisipul ud. Voi vrea să dau de sufletul tău alb, dezbrăcat şi voi vrea să îl sărut, să îl muşc, să îl ţin în mâini. Lasă ceaţa să-ţi spele hainele pline de mâl, pielea otrăvită de aşteptare şi să-ţi mângâie părul uscat, împietrit în sare. Clipele vor trece greu căci se vor încurca în sângele încă cald , în iubirea ce ţi s-a oprit în piept şi îţi strânge plămânii în căngi. Dar răsăritul te va încălzi, îţi promit! Surd cu raze moi, zmulse din Cer, şuierul glasului meu, Cuvintele în care ne vom încâlci. Să mă laşi să mă aşez în ale tale braţe goale până atunci, să-mi las sufletul în scândura scorojită de unghiile tale, nucul de lângă, aleea ce ţi-a urmărit printre pietre lungile nopţi disperate, închise în căutarea demonică ce ţi-a măcinat sufletul. Lasă culorile să curgă…să te îngoape. Să naştem un alt ,,noi” şi ai grijă să nu ne plece niciodată. Când vei renunţa, când nimeni nu te va vedea voi fi acolo lângă tine. Voi încerca să te învăţ să mergi din nou; te voi lăsa să te sprijini de sufletul meu. Te voi învăţa să vezi, să mă vezi şi să mă simţi; întreagă, pregătită să mă vând ţie. Acolo pentru tine…aflată în slujba unui zâmbet ce să-mi mântuie fiinţa neagră de dor. Dorul de tine…reînoadă iubirea dintre noi; aprinde-o din nou sub privirile pierdute-n noi, sub cuvintele ce îmi intră în piele, ajung în inimă şi îmi rămân în colţul buzelor la fel de flămânde după tine. Sărută toamna, sărută drumul presărat cu timp. Mă vei găsi în frunzele purtate de ploi şi vânt, în băncile astăzi goale. Fă câţiva paşi spre Cer alături de mine; lasă-mă să te învăţ să zbori fără aripi-cu sufletul mustind de iubire, alături de Credinţă, Speranţă. Vezi? E uşor…Împinge-te pe vârfuri şi caută puii îngheţaţi, pune-i lângă inima ta şi ajută-i să-şi revină. Învaţă-i să zboare şi lasă-i să te înveţe la rândul lor că atunci când îţi va fi frig va trebui să alergi spre Soare, cuprinzându-l uşor. Nu lăsa iarna să îţi îngheţe sufletul, strecoară-te uşor lângă mine şi haide să mergem împreună o bucată de drum. Atât cât să găsim un nou Soare şi-un alt Pământ pentru noi. Efemer se numeşte doar gândul că totul se sfârşeşte aici. Căci iubirea nu moare, dacă întorci mormântul şi îţi iei sufletul înpoi desprinzându-l din giulgiu de piatră. Aruncă-l lângă tine. Fortează-l să meargă cu lumea şi tu doar urmează-l. Te va duce sub un alt Cer, un alt Soare. O altă toamnă. Te va duce la tine….Vezi? luncile , văile plesnesc de viaţă, se opresc-n ochii tăi. Ştiai că strălucesc? Revii…şi mâine vei înghesui acest cuib cu noi visuri. Vei mai merge căutând. Te vei ciocni de fericire. Voi fi acolo…să îţi amintesc că uneori căutarea, aşteptarea înseamnă a trăi. Nimic nu moare dacă există iubirea…şi tu eşti viu, mai viu ca oricând. Continuă pentru vechile vise, pentru cele noi pe care le ascunzi. Continuă pentru Ea, pământ, tu. Continuă…regretele ucide-le cu zile senine în care vei iubi Totul ca şi cum viaţa ţi s-ar înghesui în secunda ce tocmai a trecut.

    Apreciază

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.