Ce se întâmplă?!


Încerc de zile bune să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu mine în această vară. De ce mă simt oarecum că m’am trezit dintr-un somn ciudat? Am intrat în această vară fără planuri,vise,nimic nimic chiar nimic , nu îmi pasă de ce voi face. Am lăsat să treacă timpul o perioada bună, deja în aceea perioadă m-am închis în mine..nu mă mai recunoşteam…deja eram un om în degradare. Mă uitam în oglindă şi vedeam un om trist şi bărbos, părul care nu mai stătea aranjat deloc. Am crezut că timpul începuse să îşi lase nuanţe de argintiu prin părul meu, dar era doar praful din jur ce îmi dădea impresia ca îmbătrânesc.
Acum în mintea şi în sufletul meu tot filmul verii se derulează până într-un punct, acela fiind ziua când am cunoscut o fată speciala, cea mai speciala dintre cele care au mai fost şi tot stau pierdut în ore, pe drum, în camera mea…în pat, la masă, peste tot! Mă gândesc de ce filmul se opreşte la ea. Să fie doar faptul că îmi e dor de ea? Sau să fie faptul că mintea mea vrea să îmi reamintească să nu o uit? Dar să o uit nu am cum, pentru că ea a fost lângă mine în zilele de vară când totul în jurul meu se prăbuşea…şi simţeam că doar printre foi rupte şi pahare pline îmi găseam refugiul.

A durat puţin ce’i drept, dar a reuşit să mă readucă pe linia de plutire de altă dată. Sincer, omul bun din mine a murit…simt asta…pentru că nu mai am remuşcări pentru nimic, doar una căci sunt aşa de trist în aceste zile…şi nu înţeleg de ce! De ce îmi vine să plâng la pozele vechi? La pozele în zilele de vară…şi nu mă pot stăpâni din acest plâns..doar că am lângă mine o sticla de vin.. ascunsă de atâta timp printre haine. Să fie asta răzbunarea verii care ştie că mi’a fost de ajutor, dar eu nu i-am mulţumit deloc? Cum să îi mulţumesc, căci sunt un simplu om. Deja simt cum în fiecare zi mai moare o parte din mine şi nu pot opri asta. Mi-am zis singur: vara..ehhh las că trece… a trecut, dar nu ştiu cum şi când şi unde. M-am trezit deodată în curtea şcolii când eram chemat spre clasa mea. Parca şi aud: Ionuţ Laurenţiu să se prezinte la X-b…parcă atunci am tresărit şi nu ştiam cum şi unde eram şi de ce. Şi acum apar altele şi altele şi tot mai multe probleme.

Dar îmi zic “probleme chiar de acum?” Hmmm ce dur…nici viaţa nu mă lasă să mă odihnesc…parcă şi ea ar vrea să se debarasească de mine. Da, asta aştept…să se termine odată sau măcar să mă trezesc şi din acest vis? Oare să traiesc în două lumi paralele? Nu are cum aşa ceva, nu se poate întâmpla, dar nu ştiu cum.. ştiu răspunsuri de la diferite persoane dinainte ca ele sa mi le zică…retrăiesc fiecare clipă în reluare…ştiu exact şi când omul care trece pe lângă mine pe stradă se împiedica sau strănută…şi toţi se uită la mine ca la un ciudat. Dar nu ştiu cum să opresc asta, căci vreau să fiu Laurenţiu cel dinainte de astea, cel care doar scria poezii…De ce ştiu toate astea? de ce văd lucruri? Ce se întâmplă cu mine? CE?!

Reclame

6 gânduri despre “Ce se întâmplă?!

  1. Probabil treci printr-un moment in care intrebarile se ingramadesc in mintea ta si nu te lasa sa gasesti raspuns. Poate treci prin fata aia cand o iti raspunzi la o intrebare, cu o alta intrebare si asa sirul devine lung, enervant si te arunca intr-o ceata, intr-o confuzie.
    Trece, totul va trece si atunci cand te astepti mai putin… vei gasi rasunsuri.

    Apreciază

  2. Indraznesc sa ma ,,bag” si eu putin in sufletul tau ,,dezgolit” prin Cuvant. Cred ca ar trebui sa constientizezi unde anume esti, ce a insemnat aceasta vara pentru tine; ce loc i-ai rezervat acestei Ea de care vorbesti. Se intampla de multe ori in viata ca in noi sa se nasca sentimente, vise, dorinte pe care ne fortam sa le ascundem…fiecare traire lasa o urma. Opreste-te putin pentru tine si intreaba-te ce te facea viu, cine esti…regaseste-l pe Laurentiu si ofera-i ceea ce merita. E putin ratacit, confuz cel mai probabil, coplesit, manat de imprejurari, prins in vortexul mersului trepidant al lucrurilor. Nu cred ca viata vrea sa se debaraseze de tine; cel mai probabil mergeti in ,,contratimp”. Lucrurile merg fie inainte fie inapoia ta. Eu iti doresc revenire grabnica si o zi frumoasa. Sa nu uiti sa zambesti si sa simti viata; caci ea te striga si e pacat sa nu fii acolo in primul rand cerand strasnic ,,portia” de fericire pe care o meriti. Toate cele bune!

    Apreciază

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.