Linie continuă…

Încă de mic realizez că inainte de a fi născut sunt răpit din braţele morţii ce aşteaptă să mă revendice inapoi. Şi ca un trofeu să mă aşeze in raftul ei. Ştiu, nu sunt un trofeu aşa de valoros, dar simt că sunt aşteptat de mult timp, aşteaptă ocazia să îmi dea lovitura de graţie şi văd că pândeste bine. Realizez că viaţa este un joc de fapte, întamplări, trăiri totul fiind doar un preludiu inainte de a fi chemaţi. Unde? Nici eu nu ştiu si nici nu am plănuit să aflu prea curând. Ştiu că va trebui şi eu să plec odată si odată pe acest drum. Defapt noi toti o sa plecăm pe acest drum. Mă gândesc, când vad timpul asta cum trece aşa…fară pic de obraz. Încurând am majoratul îl astept cu drag si cu bucurie. Să chem prietenii, rude,tot.. să stau cu Hetea sa beau un pahar de vin bun de care lui ii place. Dar atunci să uit de toate, să imi strang părintii in braţe, să le mulţumesc pentru tot ce-au facut pentru mine şi pentru faptul ca m-au crescut.
Poate pe atunci voi avea si o iubita care sa o iau in braţe să o sărut si sa ii mulţumesc si ei că a fost langă mine la bune si rele. Peste ani sa am o slujbă, copii mei să fie mandrii de mine, sa fie bucurosi, să le ofer un trai dintre cele mai bune chiar daca va trebui sa trag si cu dintii pentru ei. Vorbele astea nu le voi uita pentru ca tata ma invata sa lupt pentru ce e al meu si mama ma invata sa fiu bun cu toata lumea, ca doar asa voi realiza ceva in viata. Si peste ani cand imi voi aminti de astea sa fiu undeva prin spitale. Chiar si cu toti banii sa nu mai fiu salvat, si cu un ultim ragaz sa imi iau ramas bun de la toti si in surdina sa aud tiuitul aparatului ce ma mentinea in viata.

Cuibul de regrete

E dimineaţă devreme
Nici măcar norii nu şi’au schimbat culoarea
Doar ceaţa ce persistă în zare
Când aştept pesimist acest răsărit
Să presară în sufletul meu un strop de nisip…

Palete de culori, coborând dintre nori
Ce se oglindesc printre lunci şi văi
Acolo unde eram odată noi doi…
Ce cuvinte de ocară când vorbesc
Despre noi, când odată…
Era un cuvânt legat de piatră..

În zadar te caut căci nu te gasesc
Ai plecat de mult, pe aceste mici poteci
Dinspre locul în care ne spuneam odata poveşti
Acum persistă locul lacrimilor reci
Şi cuiburile păsărilor ce sunt tăcute pe veci
Efemere’mi sunt vorbele, pe lângă care acuma tu treci…

Prea bine…!

Noaptea asta e chill. Ne relaxăm, noaptea asta fumăm ceva fin pe geam, uşor…uşor…îl pufăim. Noaptea asta bem un vin bun, noaptea asta ascultăm ceva relaxant. Noaptea asta scriem ceva pentru blog, creem şi 2-3 poezii. Noaptea asta îmbrăţişăm. Noaptea asta suntem pe stop. Relaxaree totala! Stimată doamna noapte, te-am aşteptat să pot fi eu însumi, să pot face ce vreau şi ce simt. Noaptea asta stăm pe o băncuţă pe malul apei. În noaptea asta ne tăvălim în iarbă. În noaptea asta zâmbim peste măsură. Noaptea asta va fi perfectă doar pentru noi doi, pentru oricine  altcineva va fi rutină, somn, dar nimic mai mult!
În noaptea asta am fost fericit că a existat, fericit că am petrecut-o cu tine, noaptea asta îmi va face ziua de mâine mai frumoasa şi îmi va elimina toate grijile măcar pentru urmatoarele 24 de ore. Efectul de călător pierdut a dispărut de mult acum când sunt lângă tine. Gândurile îmi zboară spre patul unde adormi târziu în noapte şi se aştern uşor uşor pe perna ta moale. Sper ca toate aceste cuvinte să-ţi alunge grijile zilei de mâine şi să-ţi facă somnul mai dulce în timp ce eu îţi promit că totul va fi bine, exact cum a fost la început…Te imbrăţiseeeeeeez!

Piesa de teatru

Am fost şi încă sunt unul dintre ei.

Unul din soldăţei

Ce stăteau împrăştiaţi la marginea patului când eram mic

Iar acum când am crescut

S-au dus pe front. Acum ei beau un ibric cu ceai

Dar stai… De-mi eşti camarad îmi dai dreptate

Ai vrea să fii în patul tău poate citind o carte

În loc să lupţi la puşcă şi la baionetă

Hei soldăţelule. Da tu! Ai iesit în lume

Şi nu într-o maşină, ci pe o bicicletă!

Păi vezi că nu prea ai roţi ajutatoare, sau ai dar nu le foloseşti

Uita-te pe unde mergi si ai grija ce-ti doresti.

Ca daca te impiedici s-ar cam putea sa te lovesti!

Si poate-o sa ai probleme, si nu o sa mai fie la fel

Poate când o să bagi mâna-n buzunar vei scoate-un şerveţel în loc de portofel…

Şi uite-aşa se-ntâmplă când prea des o dai în bară

Te-ai pierdut în mulţime precum o floare rară…

Când prezentul e trecut, şi priviţi în viitor

Norocul e al vostru, iar voi la mana lor!

Frumoasă poveste, nu? Frumos la teatru? Frumos…

Dar nu ştiu a cui e vina

Din ce cauză văd cum coboară cortina

Şi stau şi mă întreb dacă eu îmi regizez viaţa

De ce mă joacă ea cum vrea şi-mi distruge speranţa?

 

Prietene

Vântule ce plângi prin vreme

Şi gemi pe afară plin de tăcere

Cerul lacrimile acuma ţi le cerne

Şi răcoarea ta aduce numai mângâiere

Crengile pomilor ale tale mâini grele

Răpuse de durere, căci tu tot vii şi pleci

Cu prietenul tău timpul tu mereu te întreci.

Printre versurile mici şi rimele mai reci

Toate gândurile tale aicia tu le treci.

 

Lacrimile’mi sunt cernunte de timp

De mână cu tine încerc să mă prind

Să dispărem amândoi odată cu vremea

Sa găsim o soluţie să învingem lenea!

Să alergăm prin deşertul de stele

Să plantăm un copac în livada de mere

Să stăm jos pe-o bancă la scara unui bloc

S-aprindem o ţigară, să ne poarte noroc!

 

Pe stradă, pe apă, în aer şi prin frunze

Să ne simţim bine, totul să ne-amuze

Adună-ţi toate visele şi bagăle-ntr-o pungă

Puneţi o dorinţă, dar nu foarte scurtă, ci una mai lungă…

Să se-ndeplinească cât mai repede

De-asta stam aici, tu cu mine prietene

Aşteptăm un miracol de la Dumnezeu

Nu cred că e uşor, dar nici foarte greu…

      Poezie scrisă în colaborare cu Hetealx

Aici, acum…

Blogul meu. Mi-a lipsit atât de mult. E locul unde mă descarc, locul unde povestesc altor oameni lucruri din viaţa mea. Locul unde talentul prinde viaţă prin cuvinte şi prin rime. Mi-a fost dor de el. În ultima vreme totul a mers prost, de la cap la coadă. Totul în afară de relaţiile mele cu prietenii, cu prietena, cu oamenii în general. Iar am băut, iar m-am simţit bine să uit de necazuri, iar m-am trezit la realitate a doua zi de nu ştiam ce-i cu mine, iar mă sunau dimineaţa diferiţi tovarăşi cu fraze gen: „ia-o mai uşor că o iei razna!” Şi au dreptate. Dar nu realizez asta, nu realizam nici atunci şi poate nici acum. Vreau să îmi dau seama, trebuie!

Nu mai vreau sa mai fac chestia asta, nu mai vreau sa fie nevoie, defapt nu mai vreau deloc. Trebuie să găsesc alte metode de a-mi curma nevoile de evadare dintre barele cuştilor în care vrând nevrând tot intru. Poate să mă apuc să scriu iar mult, să-mi ocupe timpul, să mă apuc de Wow iară, orice numai să nu ma întorc la vechile metode neortodoxe. Pentru că am realizat că am foarte mult de pierdut. Crize adolescentine, perioadă mai grea, poate a fost doar un trip de moment. Nu am probleme cu băutura, cu fumatul, drogurile şi alte vicii ale societăţii moderne. Pur şi simplu au fost momente şi momente…Multi nu înţeleg asta şi mă cred nebun sau dependent. Mi-am pătat reputaţia cu aceste lucruri, vreau să-mi recâştig respectul de altă dată… Vreau sa schimb anumite chestii şi să îndrept anumite lucruri şi anumite greşeli pe care le-am comis până astăzi! Punct.

Ce se întâmplă?!

Încerc de zile bune să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu mine în această vară. De ce mă simt oarecum că m’am trezit dintr-un somn ciudat? Am intrat în această vară fără planuri,vise,nimic nimic chiar nimic , nu îmi pasă de ce voi face. Am lăsat să treacă timpul o perioada bună, deja în aceea perioadă m-am închis în mine..nu mă mai recunoşteam…deja eram un om în degradare. Mă uitam în oglindă şi vedeam un om trist şi bărbos, părul care nu mai stătea aranjat deloc. Am crezut că timpul începuse să îşi lase nuanţe de argintiu prin părul meu, dar era doar praful din jur ce îmi dădea impresia ca îmbătrânesc.
Acum în mintea şi în sufletul meu tot filmul verii se derulează până într-un punct, acela fiind ziua când am cunoscut o fată speciala, cea mai speciala dintre cele care au mai fost şi tot stau pierdut în ore, pe drum, în camera mea…în pat, la masă, peste tot! Mă gândesc de ce filmul se opreşte la ea. Să fie doar faptul că îmi e dor de ea? Sau să fie faptul că mintea mea vrea să îmi reamintească să nu o uit? Dar să o uit nu am cum, pentru că ea a fost lângă mine în zilele de vară când totul în jurul meu se prăbuşea…şi simţeam că doar printre foi rupte şi pahare pline îmi găseam refugiul.

A durat puţin ce’i drept, dar a reuşit să mă readucă pe linia de plutire de altă dată. Sincer, omul bun din mine a murit…simt asta…pentru că nu mai am remuşcări pentru nimic, doar una căci sunt aşa de trist în aceste zile…şi nu înţeleg de ce! De ce îmi vine să plâng la pozele vechi? La pozele în zilele de vară…şi nu mă pot stăpâni din acest plâns..doar că am lângă mine o sticla de vin.. ascunsă de atâta timp printre haine. Să fie asta răzbunarea verii care ştie că mi’a fost de ajutor, dar eu nu i-am mulţumit deloc? Cum să îi mulţumesc, căci sunt un simplu om. Deja simt cum în fiecare zi mai moare o parte din mine şi nu pot opri asta. Mi-am zis singur: vara..ehhh las că trece… a trecut, dar nu ştiu cum şi când şi unde. M-am trezit deodată în curtea şcolii când eram chemat spre clasa mea. Parca şi aud: Ionuţ Laurenţiu să se prezinte la X-b…parcă atunci am tresărit şi nu ştiam cum şi unde eram şi de ce. Şi acum apar altele şi altele şi tot mai multe probleme.

Dar îmi zic “probleme chiar de acum?” Hmmm ce dur…nici viaţa nu mă lasă să mă odihnesc…parcă şi ea ar vrea să se debarasească de mine. Da, asta aştept…să se termine odată sau măcar să mă trezesc şi din acest vis? Oare să traiesc în două lumi paralele? Nu are cum aşa ceva, nu se poate întâmpla, dar nu ştiu cum.. ştiu răspunsuri de la diferite persoane dinainte ca ele sa mi le zică…retrăiesc fiecare clipă în reluare…ştiu exact şi când omul care trece pe lângă mine pe stradă se împiedica sau strănută…şi toţi se uită la mine ca la un ciudat. Dar nu ştiu cum să opresc asta, căci vreau să fiu Laurenţiu cel dinainte de astea, cel care doar scria poezii…De ce ştiu toate astea? de ce văd lucruri? Ce se întâmplă cu mine? CE?!