Cearta cu timpul


Dimineaţa în zori, trezit buimac, caut telefonul să dau cu el de pământ să nu îi mai aud alarma care sună ne’ncetat de 5 minute şi care mă zgârie pe creier. Mă ridic din pat numai eu ştiu cu ce forţe supra omeneşti, mă chinui să mişc maşinăria căruia îi zic „trup uman”. Bag capul în apa rece care curge prin bateria de la chiuveta care parcă încearcă să mă trezească, dar se pare că nu are nici cel mai mic efect, tot la fel de amorţit mă simt. Mă uit la ceas: 7:40. “pfoaai de capu’ meu”, tre’ să plec spre şcoală. Trag blugii în fugă, rapid iau tricoul pe mine…odată terminat îmbrăcatul deja mă ia moleşeala ştiind cât am de mers (nu mult, dar pentru mine sunt mile). Încalţ addidaşii, iau ghiozdanu de lângă uşă şi plec. Ajung la câţiva metrii de liceu…acelaşi somn profund în interiorul meu, dar totuşi conştient merg drept pe trecerea de pietoni. Urc treptele, intru in liceu, unii vin alţii pleacă un du-te vino continuu fără oprire. În clasă aceeaşi colegi. Mă uit la ceas: 7:53 …mi-aş picioru, vine si profa, franceza…the fuck! Ce zi frumoasă presimt că am…mă certam singur.

Încep să înjur şcoala pentru că m-a răpit din braţele mamei încă de mic, de când am păşit pe uşa grădiniţei şi acum pe uşa liceului şi poate pe uşa facultăţii într-un bun final. Banca rigidă mi se părea o pernă aşa de moale. Caietul inutil era o buna pătură şi profa care vorbea  doar ea ştie ce: o voce pe fundal căreia nu îi dădeam importanţă. Mă trezesc speriat. Nu ştiam unde sunt. Auzeam voci, dar nu le recunoşteam…mă uit în jur văd feţele colegilor care îi bufneau râsu’, dar se stăpâneau şi o aud pe profă „Laur dormi?” În gandul meu  „daca mai lasa tu as dormi!”, dar un răspuns simplu cu un glas plăpând “nu doamnă”. Îmi era rau. Să mă fi dus la cabinet? Neaa…mi-ar fi dat un paracetamol  şi nu m-ar fi ajutat cu nimic. Mă întreb să fie oare de la băutura…nuu, să fie de la nesomn.. nuuu, sa fie ca’s prea îngândurat..da asta este…pun capul pe bancă înapoi…adorm…de parcă eram în transă.

Deschid ochii înceţoşaţi mă  uit spre ceas. Aşa zisele „limbi ale ceasului” o luaseră razna, se învârteau…tresar speriat din banca. Camera se învârtea cu mine, nu mai rezistam. Deschid geamul nimic, niciun efect. Nu înţelegeam ce am.  Se sună ies pe uşa clasei de parcă eram beat, izbit de pereţii holului ies afară. Când mă aşez pe bancă, mă loveşte un val de fum de ţigară. Deja încep să’njur. Nu ştiu cum a trecut ziua asta, dar m-am trezit acasă, în pat, în blugi, exact îmbrăcat de şcoală. Întreb pe mess nişte colegi. Îmi spun că am fost totuşi la şcoală. Ciudat…nu îmi aduc aminte nimic. Şi la masă mănânc…realizez că m-am certat cu timpul, ciudat…dar am crezut că o iau razna..

Reclame

7 gânduri despre “Cearta cu timpul

  1. Am trait mii de zile de acest fel…sunt tulburator de demonice. De fapt clasa a XII-a a fost asa, fara oprire =)) Stau si ma intreb adesea cum am luat eu bacul, banuiesc ca sunt o norocoasa. La mine lucrurile au mers si mai departe, nu imi schimbam cartile, nu raspundeam cand se facea prezenta, nu imi scriam, nu vorbeam si mergeam asa sedata pe strada, la magazin si cu capul pe banca sau cu o carte in mana pana o colega mi-a spus ,,Roxa nu mai citi atat de mult ca o sa inebunesti”=)). Dar s-a obisnuit toata lumea cu mine, chiar si profa de fizica care nu imi mai zicea nimic cand vedea ca ea vorbea despre legile lui Ohm si eu scriam =)). Frumos post si imi place mult stilul, felicitari! Toate cele bune!

    Apreciază

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.