o9noapte

Săptămâna trecută, într-o dimineaţă răcoroasă, am plecat şi eu cu tovarăşii la pescuit. Numai pescuit n-a fost, dar mă rog, drumul lung, plin de peisaje. Un singur lucru vroiam să îl prind, grăbindu-i într-una pe toţi prietenii mei. Nici unul nu înțelegea de ce. Credeau că am aşa mare chef de pescuit..siguuur. Numai de peşti nu îmi păsa în momentele alea. Toate bune, ajungem la locul cu pricina – malul Dunării. Toţi au început să se pregătească de pescuit..fiecare se lăuda cu ce avea, lansete şi alte tâmpenii pentru ce aveau nevoie sa prinda. Am dispărut de ceva vreme din cadru, plimbându-mă pe mal în căutarea unui loc înalt.
Deodată se aude o voce din spatele meu: „poetul caută inspiraţie”. Chiar nu m’am uitat să văd cine a zis-o, dar m’a făcut să mă simt mândru, dar nu ăsta era ţelul meu. Într-un final, după vreo 30 de minute de căutat intens, găsesc un mic deal – exact ce îmi doream. În spatele meu, auzeam doar voci ce se întrebau „ce așteapta acolo? la ce tot se uită?” însoțite de sunetul plumburilor și lansetelor ce se duceau spre largul apei. Am așteptat cam 20 de minute (care pentru mine au părut ore) şi fix când mi’am pierdut speranța, văd cum se naşte un răsărit de soare splendid. Am fost plăcut surprins de faptul că atunci când am spus „nu mai vine” şi am dat să plec…observ cum se ridică soarele, de parcă ar ieşi de sub apă. O imagine de vis şi o experienţă de neuitat şi atunci toţi şi’au dat seama ce a aşteptat defapt „micul poet”. Padurea din jur a prins viaţă, in aer se auzea un ultim cantec de bufniţă din noaptea aceea urmat de un stol de rândunele ce au început să planeze milimetric deasupra apei. Mă gândeam că dacă era să cadă vreuna, nu ezitam să sar să o salvez.
Mi’am încercat şi eu norocul la pescuit dar…nu e de mine, îmi amorţise şi mâinile, mă enervam că îmi mâncau peştii momeala, iar apoi fugeau. Toţi râdeau când mă enervam. O zi obişnuită poate pentru ceilalti, o zi măreaţă pentru mine…să vezi păsările atât de aproape. Dunărea care parea ca vroia să te salute prin valurile ei…într-un final de plictiseală am început să mă plimb pe mal şi am luat o mulţime de scoici care şi acum le am, pe lângă multe altele, aduse de prin toate zonele din romania si de prin afară. O întâmplare de neuitat…te lasă fără cuvinte, parcă amorteşti şi nu mai poti zice nimic, nici un cuvânt, nici măcar să mai clipeşti nu mai poţi.