Leul, fost rege al junglei


De vreo lună şi ceva (poate mai mult) tot atinge maxime istorice (în raport cu euro şi dolarul). Mai are oleacă şi ajunge lira sterlină. Bun, şi de ce v-ar interesa pe voi asta? Cu ce vă afectează? Păi cu cam destule. Cresc dobânzile în primul rând, dar nu ştiu caţi dintre noi avem nevoie de aşa ceva în momentul ăsta. Un alt aspect negativ ar fi că, ca BNR să menţină cursul actual ar trebui să intervină cu câteva milioane de RON pe piaţă, acest lucru generând inflaţie, care implicit duce la mărirea preţurilor. Şi când mă gândesc că salariile rămân constante… Da’ nu-i nimic băi coane, românu’ ştie să facă bani şi din căutatu’ prin tomberoane.

Sincer şi pe mine mă cam doare la bască de toată treaba asta, devreme ce o duc bine pe cârca alor mei. Da’ ce fac cei care nu sunt în situaţia mea? Ce fac ăia care joacă la bursă? De ce ţi-ar place să citeşti informaţii despre piaţa monetară? Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi care se întâmplă pe la noi. Pentru că BANUL e cel de care depindem toţi, fie că vrem, fie că nu, fie că ne place sau nu!

Sincer, unele lucruri care poate sunt prea complexe să le înţeleg, chiar mă pun pe gânduri. Am lucrat pe piaţa din România. Veneau clienţi la mine să-mi plătească în euro serviciile pe care le prestăm (oricare ar fi alea). Cu lanţuri de aur la gât şi ceasuri care mai de care pe ambele mâini, întorşi 90% din Italia, mai lăsau şi rest de plată, deci vă daţi seama…

Reclame

Da-i tare:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s