Pradă sau Prădător?

Am ajuns într-un punct în care nu ştiam ce să fac. Aşa că i-am cerut ajutorul ei.

-Arată-mi. Învaţă-mă. Spune-mi cum pot omorî oamenii care îmi stau în cale.

-Nu! Nu te voi învăţa aceste lucruri. În schimb îţi voi arăta cum să supravieţuieşti printre ei. Cum să te adaptezi în acest mediu. Şi-atunci vei vedea că vei fi mult mai câştigat acolo decât dacă ai fi tu singur aici, înconjurat de cadavre.

Ce mi-a arătat defapt? Un grup de oameni în care m-am putut integra şi care mi-a calmat mai mult sau mai puţin acea dorinţă nestăvilită de a arunca în aer totul în jurul meu! Şi m-au învăţat că violenţa şi brutalitatea nu rezolva astfel de probleme intelectuale cu care eu mă confrunt. Mi-au spus că o vorba bună spusă la timpul ei ajută chiar foarte mult

Focul ardea în şemineu, si eu lângă el…O cană de ceai se afla în mâna mea stângă. Mi-am lăsat aşa zisa mantie pe un scaun în spatele meu şi am ales să mă las auzit, să schimb păreri cu ele, să fiu consolat, să îmi exprim mâhnirea, durerea. Am acceptat critici şi sfaturi. Ştiam că am dat rasol şi că urmau să fie puse tunurile pe mine. Am dorit să iau o pauza, am ieşit puţin afară pe prispă. Mi-am scos dintr-un portmoneu pipa. 2 minute mai târziu pufăiam cu spor în timp ce priveam brazii din faţa mea şi auzeam greierii cum cântă prin iarbă…

Poate la fel  mă simţeam, doar că puţin mai experimentat aşa. Auzisem 2-3 lucruri care mi-au fost de un real folos. Degeaba, la răsărit trebuia să plec, dar poate s-ar fi schimbat ceva în comportamentul meu. Aşteptam să păşesc pe drumul care îmi va pune la încercare abilităţile de autocontrol şi înţelegere.

Prea puţin, vreau mai mult!

Prea puţin timp am

Prea multe sacrificii trebuie să fac ca să câştig un ban

Prea puţine rânduri de caiet scrise

Prea puţine lucruri, mult prea puţine zise

Prea multe fise în tonomatul de cafea

Prea puţine în buzunarul multora

Prea puţine fete care să mă îmbrăţişeze

Prea putini oameni care să-mi afişeze-un zâmbet

Prea multe melodii triste pe care le ascult

Fără nici un cantec…

Prea puţine vise care se-aşteaptă împlinite

Prea multe nopţi nedormite

Prea puţine dup-amiezi pierdute pe la zaruri

Prea multe ţigări luate la bucata prin baruri…

Prea puţini băieţi de treaba, mult prea puţini

Prea puţini prieteni pe care încă îi mai deţin!

Iar din prea puţinul pe care încă îl mai am

Prea puţine lucruri îmi sunt de-un folos real

Prea multe stări de rău, prea multe zile triste

Au fost destul de multe, acum nu-mi mai sunt premise!

Oficial îmi merge…bine

Azi am realizat cât de multe am învăţat din trecut. Cât de naiv eram odată…of of. Trebuia să fie şi etapa asta, ca apoi să realizez nişte chestii şi să ajung unde sunt, poate şi mai sus. Dar sunt mulţumit, am plecat de jos şi am ajuns la un anumit nivel. Au fost suişuri şi coborâşuri, dar au fost şi dăţi când m-am menţinut constant. Momentan se pare ca urc…Cum de? Pai vara care a trecut nu a trecut degeaba: mi-am deschis blog si merge de minune, m-am dezvoltat foarte mult pe latura de literatură (poezie, texte şi aşa mai departe), am luat bacu’ cu o notă mare zic eu şi am intrat la facultate, am fost în vacanţă în afară cu ai mei, am fost la mare cu prietenii, acum se pare că am activitate şi pe plan profesional (fotografie mai exact). Deci merge treaba…A da, am şi primit îmbrăţişări multe multe multe dar, mai demult, pe la începutul verii, dar tot a fost biiiinee!

E mult de lucru să rămân aici, la nivelul ăsta, dar aşa e peste tot. Şi asta nu are cum să mă împiedice…în niciun caz. Acuşi începe şi anul universitar şi aştept cu nerăbdare să văd cum e viaţa de cămin şi viaţa de student în general. Sper că lucrurile bune vor continua să apară şi că voi reuşi să depăşesc orice obstacol în goana mea către succes!

Primăvară, unde pleci?

Privesc pe geam, vremea urâtă a venit iar
Acum se aşterne peste tot
Păsările împachetează şi pleacă spre alt loc
Unde soarele este în voia lui şi nu cere voie nimănui
Să răsară şi să încălzească lacrimile reci
Eu degeaba stau şi privesc în zare căci inima rău mă doare
Nu pot împacheta şi plec odată cu ele, cu păsărelele
Păsările mici…pline de sclipici
Ca licuricii se sting în depărtare şi lacrimile ce curg îmi sunt tot mai amare
Pătura albă se’ntinde peste noi
Din laşi soldaţi acum suntem nişte eroi ale zilelor cu ploi
Dimeneţile reci vor fi’ntradevăr, fără s-aud al lor cântec de zori
ce-mi aducea zâmbetul de atâtea ori…
În ploaia de fulgi mici de nea,
aş vrea acum sa fiu lângă ea şi să îi spun…
Primăvară, tu acum unde te duci? Pe ce meleaguri o apuci?
Vin şi eu după tine, dar nu mai sunt încălţat în papuci…
Pentru ultima data în acest an, să îţi sărut buzele dulci şi’ţi voi da drumul
Pe alte meleaguri să te duci, te voi aştepta şi la anul,
Poate cu o fată lângă, ce îmi va fi ea bravă stăpână ţinându’mă bine de mână.
Ce niciodată nu mă va mai lăsa să spun. Primăvară… vino şi ia’mă în braţe
Mi’a fost aşa de greu, cu inima’ngheţată în torace.

Ea e Barbie

Peste tot pe unde umblu o văd. Fiţoasă, veselă, stilată, provocatoare, plină de viaţă şi aşa mai departe. Atrage toate privirile în jur, bărbat să fii! Părul lung, prins sau nu în coadă, ochi albaştri, verzi sau maro, tenul fin şi gene lungi. Fustă scurtă sau blugi. Tricou sau bluză, cât mai sumar îmbrăcată, pe tocuri aproape obligatoriu. Că e o simpla plimbare sau merge la o petrecere, trebuie să fie aranjată. În compania unor băieţi sau a unor fete, nu umblă niciodată singură. Pe loc te cucereşte cu farmecul ei, te atrage din toate punctele. Din magazine iese cu pungile pline, poartă brăţări pe ambele braţe, poate şi un ceas micuţ acolo să se vadă. Bani? Au părinţii, nu se complica ea…Rar are un prieten (iubit). Singurul lucru pe care îl iubeşte e distracţia. O arde prin cluburi selecte şi cu anturaje înalte.

Nu pune botu’ la nici o dumă. Râde la glume, niciodată nu se supără. Poţi să ai toţi banii din lume, ea e fericita alături de prietenii ei. Trebuie să fii superman să o impresionezi, la câţi ca tine a văzut deja nimic nu e nou pentru ea. Am întâlnit-o poate de prea multe ori pe stradă şi în discoteci. Era tare, dar nimic mai mult…şi ştiu că o să mai întâlnesc…

Mi-e şi frică să mă uit de-acum înainte, poate doar o să trag cu ochiul…

Ieri, vineri

Poezia despre fata de care am mentionat in acest post.

 

What day is today?

Friday they say

Okkay.

So, Friday I saw a girl that took my attention

Walking down the beach don’t know in what direction

How can I describe her so

You won’t recognize her although

You and I know she’s very very…beautiful

Her hair was…lets say long

Black, more black then all the nights I met before

I want her arm into my hand

She’s my airport where will land

Very soon a hug, even if I have to pay

With some very nice words only if I’m luckey

She smiles at me all the time she looks

And I do the same…

Do you think this is a game?

I do. Because I can read that on her chest

It says: “Come and take me from my nest”

And I think “I take her but where? And why?”

And one more problem. I’m too shy…

Bad luck, another boy took her from me

And now I’m sad. He took my bee.

All in all? Get drunk and forget all this you will see!

Răsăritul apus

Înstins uşor pe spate
Învelit de’o pătură de stele
Aş vrea să adorm jucându’mă cu ele
În braţe sa le strâng şi-apoi
Să adorm plângând, că s-a luminat
Soarele mi’a luat tot ce am visat
Un destin crud ăsta sigur…ăsta sigur este
Un răsărit de soare ca într-o poveste
Stele nu mai apar sa înlocuiască ceru…
Falnicul asfinţit ce acum e un răsărit negru…
Ce câmpia o aduce la tăcere
Şi uite asa trec zilele mele, seară de seară
Jucându’mă cu ele…