Bani – Femei – Succes – Canci

Daca ai succes, da’ nu prea ești pe val
Nu știi cum ai ajuns aici la carnaval.
Ești dus cu pluta, dintr-o beție-n alta
Ca să-ți revii la loc îți recomand ciabatta!

Începi să te trezesti,
damele din jurul tău observă
Nu te mai jefuiesc, decât când ești conservă
Atunci promiți marea cu sarea,
doar că-s cam piperate
Tu crezi că asta ți-e chemarea
Și le iubești pe toate…

Costumul tău, gri bleumarin
Cambrat frumos pe corp,
Cusut cu Benjamin
Te recomandă ca un CV bine facut.
Dar esti indiferent, te porți prea pueril
Te îmbeți din nou și cazi exact ca un copil…
Eu tot ți-am zis mereu, dar tu n-ai ochi s-auzi
Zi-mi dacă îți iau banii, cu ce te mai lauzi??

Paliu

Lăsam o apă ciudată să cadă peste un trup istovit,
Aveam braţele amputate, nu eram bun de nimic.
Simţeam neputinţa din mine, simţeam că mă sting,
Era o punte ciudată, am fost nevoie să o trec,
Ca să dau de altele…

Înconjurat de-o caroserie flămândă de viaţă goneam.
Erau semne menite să mă facă să tac.
Dar cum să fac asta când am glas să zbier pentru dreptate,
De ce să tac?!
Când urbea asta mă forţează să atac.
Să curm vieţi la fiecare bătaie de ceas!

M-am ridicat pentru lacrima unui soare sinitru,
Am tăcut prea mult, am rămas tăcut pentru fiinţă,
Că iubirea-i peste pogoane, slobode sentimente mă încearcă.
Ură lăsată în urmă de o furtuna de expresii,
Mă priveşti şi te minunezi, când îţi spun cu sinceritate că mă detest.

Iubire de toamnă

Relații serioase leagă prea multe noduri
Si se înneacă trist pe sub prea multe poduri
Diamantele se frâng, rămân numai cioburi
Se sparg dialoguri mute în prea multe coduri…

Ce-au toate în comun, o poți vedea-n diverse moduri
2 tineri se iubesc ca veverițele în scorburi
Toamna…

Căci toamna se lasă peste-ale lor chipuri
Și dă la o parte orișice ziduri
Le strânge relația cu șaibe și nituri
Și le-aduce dragoste-n dube și tiruri…

Din trecut spre viitor

Era mult prea frig afară, un tren pe-o linie scadentă,
O lumină palidă şi-o privire latentă,
Priveam nedumerit, un peron aspru de rece,the_secret_wikileaks_didnt_reveal_cia_got_a_time_machine_from_the_vatican__232345
Căram cu mine bagaje, erau visele mele.
La fiecare 10 secunde se-auzea un refren,
Căştile-mi ţineau companie, nu puteam să mă tem.
Eram singur, într-o lume diferită.

Ştiam că o să doară dar nu şi când.
Purtam cu mine bandaje, aveam sufletul vraişte,
Răni adânci, plăgi încă deschise,
Sacoul îmi acopera trupul, dar nu şi golul din suflet.

O lampă stricată, reparată cu câte-o palmă mă veghe până târziu,
Nu puteam să mă stăpânesc, eram singur, pustiu,
Nevoia de Opiacee mă făcea să-mi iau câmpii, să caut macii.
Lumea asta-i ciudată, crudă şi fără pic de gust,
Sinceritatea-i cuvânt ieftin dar cu o însemnietate scumpă.

Aveam diferite stări, erau drumuri fără sens,
Acaparat de priviri ce cuprindeau un ocena,
Chiar şi oceanul meu de vise,
Ce a fost năruit când luminile au fost stine.

Un puls monitorizat constant de-un aparat,
O mască ce-mi pompa oxigen direct în plâmâni,
Vedeam sfârşitul, nu puteam să îl amând,
Cuprins de teamă căutam să găsesc un drum.

Degenerații

Hai să vorbim, de când eram doar sclavi ai fricii,
Pe când driblam iubirea şi şutam printre femei,
De când eram timizi, sfioşi la orice adiere de vânt…
Când simţeam în piept fumul ce ne depărta de pământ
Hai să vorbim de ce am fost până acum.
Când nu cunoşteam succesul
Când nu ştiam ce înseamnă să te macine stressul…

De când stăteam pe monument strângând tricolorul tare la piept,
Purtam în mine mândria de a fi român în România,
Când nu ştiam că ne este furată glia şi mândria.
De primul sărut luat în fugă, de la o ea ascunscă sub glugă…
Şi eu nu aveam faţa brăzdată de muncă.
Că noi am fost şi suntem, generaţia nevoită să fugă.

Sclavi ai propriilor gânduri într-un labirint nemărginit
Îmi spun într-una că va fi bine și într-una mă mint
Că de am fi noi ce ar trebui să fim
S-ar naște o furtună…
Dar vântul bate tot mai tare și-mi astupă ideile dună cu dună

Mă-nchid atunci, dar cad statui
Eu mai dărăm un soclu, pieirea noastră…
Căci vântul bate, iar focul arde haihui
Bai țară dragă, ți s-a mai frânt o coastă…

Poezie scrisă în colaborare cu ionutbill

Inexplicabil.

Sunt aburi prea ridicoli de alcool printre noi,
Un Bachus ciudat mă-îndeamnă să umblu să zbier, să tac…
Sub o lună palidă, sub un sinistru cer.
Ascuns de-o barbă deasă printr-un RATC.

Nu mă întreba de lumea mea, ce orbitează în jurul ei,
Întinde-mi măreția pe masă, nu îmi pasă ce câștig,
Sunt pierdut printre ei, nu are rost să mă implic,
Lumea lor este znoabă, muritoare,
Iar a mea se plimbă pe linia lui 45′.

Sfârșitul este aici sau nu-i aici.
A fi sau a nu fi? Crudă întrebare,
Noi ce am fost pe-aici? Simple stele căzătoare?!
Moarte pentru împlinirea dorințelor acestor TRUFAȘI?!

În dedesubtul meu

Mulți magicieni în jurul meu, e ca un circ
Și multi necunoscuți vorbesc cu mine ca pe Mirc.
Eu tot nu știu nimic din ce ar trebui sa știu
Sunt ignorant? Știu, n-am apucat să-ți scriu…

Dar totul se disipă sub scenă când aplaudă
Oricum ei joacă teatru, după care se laudă
Și nu mă vezi strigând, dar mă auzi prin fapte
Cum plec ieșind din sală, trântind ușa în spate!

Mă duc la șapte, să-i prind pe linie de cinci
Dau de băut o seară, da’ șansele-s prea mici…
Așa că merg ca să muncesc, că-s bani puțini sub lupă,
De printre mii de sticle sparte, eu am mai spart o sută!